Prima oara cand am fost pusa de catre fiica-mea in fata faptului implinit “Mami, ai de sculptat un dovleac pentru mine, trebuie sa duc la gradi luni”, am intrat intr-un moment din ala “lasa totul si fugi”. Dupa care am tras adanc de tot aer in piept si, la fel cum fac de fiecare data, am dezarmat, stiind ca orice rezistenta e inutila, si m-am apucat sa ma documentez. De atunci au trecut vreo patru ani, deja acum va fi a cincea editie de sculptat dovleci, ma simt nu numai pregatita, ci oarecumva chiar nerabdatoare pe alocuri.
Anul trecut, de exemplu, a fost primul an in care am avut toti copiii intr-o forma de colectivitate (doi la gradinita si unul la scoala) si a trebuit sa creez trei forme de viata dovleceasca. Si pe ultima suta de metri am dublat numarul, fiindca au mai avut nevoie din varii motive si de altii, si daca i-am facut unuia dintre ei doi dovleci, a trebuit sa le fac tuturor cate doi dovleci. Deci, pana la urma am sculptat/decorat/casapit sase dovleci.
Inceputurile au fost dure. Imi amintesc cum m-am apucat eu sa il curat de mate si de seminte, si mi s-a parut ca-s mai eficienta daca lucrez cu mainile goala. Stiti ce frumos iti intra matele alea pe sub unghii si ce rau taie? Si stiti cat de greeeeu se vindeca? Eu am aflat pe propria piele si doua saptamani am suspinat. Asa ca anul urmator am rezistat tentatiei de a-mi mai folosit mainile goale, ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti. Lingurile sunt perfecte pentru curatat pe interior dovleacul si punct.
Anul trecut am descoperit prin hypermarketuri niste dovlecei special crescuti pentru a fi jertfiti de Haolin (cum zice mezinul nostru). Sunt micuti, rotunjori si mai ales, pentru cei cu o anumita doza de OCD (asa ca mine), sunt perfect simetrici si netezi, lipsiti de orice defect, neregularitate sau alta imperfectiune. Evident ca sunt si mai usor de lucrat si ca nici nu te supun la niste cazne creative foarte mari. Un mare minus pentru ei este ca nu sunt romanesti, si eu care sunt fana produselor autohtone i-am lucrat fara prea mult entuziasm.
Orice ar fi si sub orice forma s-ar prezenta, lucrati impreuna cu copiii, chiar daca aveti niste frane in ceea ce priveste folosirea obiectelor ascutite de catre copiii mai mici. Ii puteti implica in partea de inceput, cea de brainstorming (“Ok, ce ai vrea tu sa facem cu acest dovleac mare si gras?”), sau in cea ce design - dati-le pixul pe mana sa faca ei schema cu locurile unde veti actiona voi cu cutitul. Puteti la fel de bine sa faceti dovleci pictati, si acolo se pot descurca ei perfect fara va voi sa mai interveniti in procesul de creatie. Culorile pe care le folositi totusi ar trebui sa fie ori acrilice, ori guase, vopseluri care sa fie mai dense, in principiu, nu apoase.
La fel ca la orice alta activitate DYI, internetul este de baza, cu idei si sugestii cat cuprinde. Cu atentionarea de rigoare, folositi-l cu simt de raspundere, altfel va inghite.
Eu am facut anul trecut cuplul de elita Batman and Spiderman si pe prietena lor, Hello, Kitty (a se vedea foto) si copiii au mai pictat dupa voia inimii inca un trio de dovleci, unde eu nu am mai avut input foarte mare.
Mno, eu sunt pregatita de sculptat. Voi?


Au comentat
26.10.2015
Andra Dalma
Multumim pentru tips! Sper sa-mi iasa si mie la fel de bine :)
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
31.08.2016
Victor Antohe
am sculptat si eu cu baietelul meu
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
19.10.2016
Bosneaga Mihaela
Noi in familie am considerat ca cioplirea dovleacului e genul de activitate pe care trebuie sa o faca tati cu baietii lui. Mami pregateste placinta.
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
03.11.2016
Ionel Duminicescu
Mai bine pregatim cuptorul pt o delicioasa placinta cu dovleac
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
30.11.2016
Smarandache Daniella
Am sculptat si eu cu baietelul meu si a iesit super.
Vezi toate răspunsurile05.09.2018
Mirela Gusetu
Cei de pe câmp sunt cei mai buni!
08.11.2018
Ovidiu Gusetu
Când eram mic, ne jucam cu bostanii de pe câmp.
Pentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
21.08.2018
Ovidiu Gusetu
Îi luam de pe câmp și îi sculptam acasă!
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
17.09.2018
ZAHARIA IONUT LUCIAN
Am incercat sa fac unul tip felinar!
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
24.10.2018
Loredana Alecsandrescu
Nu obisnuiesc sa sarbatoresc aceasta zi.
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
Pentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
INTRĂ ÎN CONT