Fie că merge la școală sau într-o excursie, e important ca cel mic să mănânce bine și sănătos chiar și când e plecat. Dar ce îi pui în pachețel ca să nu se plictisească și să nu facă în așa fel încât să schimbe mâncarea cu colegii lui sau chiar mai rău, să o arunce?
Ceva nou în fiecare zi
În afară că pachețelul trebuie să fie gustos și hrănitor, mai trebuie să ai în vedere încă un lucru când îl pregătești: să fie cât mai diversificat. Secretul este să fii cât mai creativă și să îi schimbi ceva în fiecare zi astfel încât să aibă sentimentul noutății. Al meu așteaptă pachețelul ca pe o surpriză pentru că descoperă ceva nou de fiecare dată.
Ce pun în pachețel?
Iată, câteva idei de gustări pe care le poți pune în pachețelul copilului, pe care eu le-am încercat, iar al meu prichindel le-a adorat:
- Fructe
Chiar dacă ești mare sau mic, fructele nu trebuie să lipsească din alimentație datorită aportului bogat de minerale și vitamine. Ce e și mai bine este că ai atâtea variante din care să alegi, iar dacă celui mic nu-i place să le consume ca atare, i le poți face mai apetisante prin diferite combinații. Îi poți face o salată de fructe, un suc de fructe sau le poți combina cu iaurt și cereale într-o gustare mai consistentă.
- Mix de fructe uscate, migdale sau caju
Dacă pleacă în excursie și vrei să te asiguri că mâncarea pe care i-ai pus-o în pachețel rezistă mai mult timp, poți să înlocuiești fructele proaspete cu fructe deshidratate. Combinate cu nuci, alune sau migdale îi asiguri celui mic energia pe o zi întreagă. În plus, acestea conțin grăsimi „bune” care ajută la o mai bună dezvoltare neurologică.
- Iaurturi
Iaurturile sunt o alegere simplă și foarte sănătoasă pentru gustarea de la școală. Pot fi consumate cu fructe, cu cereale, cu biscuiței sau o brioșă. Alege un iaurt din gama Napolact BIO pentru a te asigura că faci alegerea cea mai naturală și sănătoasă. Toate produsele Napolact BIO sunt făcute din numai din lapte colectat de la ferme atent selecționate pentru a-și păstra toate calitățile dăruite de natură.
- O surpriză dulce
Chiar dacă este bine să eviți cât mai mult zahărul în alimentația copilului, din când în când, oferă-i câte o surpriză dulce. Îi poți pregăti acasă, cu ingrediente cât mai naturale, o mulțime de prăjituri fără cremă (pentru a fi ușor de consumat și a fi sigură că nu se strică): brioșe, chec, negrese, plăcinte. Iar dacă vrei să înlocuiești zahărul cu ceva mai sănătos, încearcă siropul de agave!
Tu îi faci pachețel copilului tău? Dacă da, ce conține? Ai și alte idei în afară de cele de mai sus?
Au comentat
16.06.2017
Smarandache Daniella
Voie buna numai cu iaurtul de poveste Cedra!
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
26.07.2018
OPREA NETA-AZALIA
Nu uitaţi de apă!
Vezi toate răspunsurile05.09.2018
Mirela Gusetu
Corect. Să nu uităm apa.
Pentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
04.08.2018
Mirela Gusetu
Un iaurt cu fructe este o optiune buna.
Vezi toate răspunsurile Răspunde și tuPentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
Pentru a lăsa un comentariu, te rugăm să intri în cont!
INTRĂ ÎN CONT