O călătorie în timp: așezarea săsească Biertan

Simțeam cum se scurge, din ce în ce mai repede parcă, vara mea. Așa că m-am panicat. Și am început să caut tot felul de experiențe noi, de încercat de preferat în weekend-uri prelungite, care să țină timpul meu însorit, aducător de aventură, în loc. Sau poate chiar să-l dea înapoi, de ce nu?

Așa se face că am demarat ‘’săpăturile’’ și am găsit pe Facebook un eveniment care suna cel puțin interesant: Festivalul de Film Horror și Fantastic Lună Plină, de la Biertan. Am cântărit problema (Transilvania, film, aer liber, viață rurală, istorie, gulaș, arhitectură, natură, aventură) și, deși avem să parcurg un drum destul de lung din București până la locul cu pricina, generozitatea spațiului și magia pe care o transmiteau toate pozele de acolo, găsite la o primă căutare pe net, m-au convins să zic ‘’da’’ și să mă apuc să pregătesc excursia.

Am început prin a mă informa*

Și uite ce-am aflat: Biertan este o comună tipic săsească, situată geografic în centrul României, în județul Sibiu, la 80 de km de Sibiu și 29 de km de Mediaș. Așezarea prezintă o istorie bogată în evenimente și fapte. Primele urme concrete datează din secolul IV d.H.

În Evul Mediu, Biertan a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, locuitorii ocupându-se cu agricultura și viticultura, dar și cu diverse meșteșuguri aduse cu ei din țara de baștină. Apogeul dezvoltării a fost atins în secolul XVI, când așezarea cuprindea aproape 4000 de locuitori. Întinderea ei era mai mare ca astăzi, casele fiind construite din lemn și acoperite cu stuf.

În Evul Mediu, Biertan s-a dezvoltat ca un centru meșteșugăresc înfloritor, în concurență cu Mediaș. A pierdut întrecerea în 1552, dar a devenit în 1572 reședința episcopilor sași evanghelici și a rămas astfel aproape 300 de ani. Datorită acestui fapt, viața spirituală a căpătat un avânt deosebit. Biserica, școala, personalități însemnate au marcat evoluția culturală. Preoții din Biertan au studiat la universitățile din Viena, Wittenberg, Jena, Mainz, Köln ș.a și au revenit aici cu idei noi.

În secolele XVI-XVII, populația Biertanului a scăzut foarte mult din cauza invaziilor turcești, a războaielor interne, a molimelor. În secolul XVIII, comuna a început să se repopuleze cu imigranți germani, care au fost asimilați de sașii de aici. În 1867, prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, sașilor le-au fost luate drepturile obținute prin ”Diploma Andreeana”, acest moment fiind considerat de către istoricii sași începutul declinului lor în Transilvania.

În secolul XX, a început reducerea populației săsești, inițial prin cele două Războaie Mondiale, și apoi prin deportarea în Uniunea Sovietică și emigrarea in Germania. În perioada 1991-1992, au emigrat din Biertan în jur de 500 de persoane, azi trăind aici mai puțin de 100 de sași.

Ce am trăit eu în Biertan și ce îți recomand

Pe scurt, tihnă. Multă, multă tihnă.

Până și filmele de la Festivalul de Film Horror și Fantastic m-au liniștit; ce-i drept, am făcut o selecție, nefiind mare fan horror. 

Concret:

• Am stat la cort, pe terenul de fotbal al satului și, pe timp de zi, m-am deplasat cu bicicleta închiriată de acolo prin sat.
• Amurgul m-a prins mereu pe ulițe, admirând casele, surprinzând din obiceiurile localnicilor și imortalizând cât mai mult, cu ajutorul unui aparat pe film.
• M-am bucurat de câteva ore de liniște în cimitirul satului, un loc pitoresc, cu istorie, care mi-a oferit una dintre cele mai frumoase priveliști văzute vreodată.
• Am vizitat Biserica Fortificată de la Biertan, așezată pe colina din inima satului, probabil cea mai cunoscută dintre comorile fostelor așezări săsești. O adevărată fortăreață, scut de apărare pentru sediul episcopal al sașilor, timp de trei secole. Din 1993, se află pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO. Și de acolo, din curtea bisericii, m-am bucurat de o altă priveliște minunată.
• Am stat la masă cu oameni noi, de-ai locului și nu numai, am schimbat o vorbă, am zâmbit larg mai mereu, am și râs mult și m-am bucurat de delicioasele preparate tradiționale: feliile de pâine unse cu zacuscă, untură, brânză, ceapă, murături, gulașul, ciorbele de cartofi cu tarhon, grătarele, kürtős-ul și celelalte prăjituri de casă cu miere și nucă, plăcintele cu ceapă, varză, brânză... și gata, o să mă opresc aici, deși ar mai fi câteva delicii de menționat.
• Iar noaptea, am văzut filme în aer liber, în două curți diferite ale satului, întotdeauna ascunsă într-o călduroasă pătură de lână.

Ceea ce îți recomand și ție. De preferat, în august-septembrie, căci atunci e, simt eu, cel mai frumos. Și, odată întors/întoarsă de acolo, povestește-mi ce ai trăit și simțit la rându-ți! Sunt sigură că ceva, ceva tot am ratat. Și chiar dacă nu am ratat nimic, îți zic: aș repeta oricând experiența!